dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "piata tomis iii"

Se tem că-și vor închide taraba. Anul nou a început cu stângul pentru o parte dintre comercianții din Piața Tomis III. Încasările au scăzut și cu 60% comparativ cu 2022. Prețurile mari îi fac pe unii clienți să ocolească stand-urile, iar pe alții să cumpere mai puțin. Chiar dacă nu mai vând atât de multă marfă, iar în interior temperaturile nu sunt tocmai ridicate, oamenii vin zilnic la muncă. Speră totuși ca măcar să-și recupereze o parte din investițiile lunare.

Terenul pe care își desfășoara activitatea este mărul discordiei dintre unii comercianți din Piața Tomis III și Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat. Aceștia spun că între cele două părți exista un contract de asociere care precizează că după 12 ani, oamenii vor putea cumpăra spațiul, însă acum s-au trezit că trebuie să plătească chirie. Momentan, doar trei dintre comercianți au devenit cu totul proprietari, lucru care i-a nemulțumit și mai mult pe ceilalți. De aici și revolta celor care au investit în construcțiile în care își vând produsele.

,,Ca la noi la nimeni”. Aceasta este părerea comercianților din Piața Tomis III atunci când vine vorba de condițiile pe care sunt nevoiți să le suporte. În căldură, frig, ploaie sau printre gândaci și șobolani, așa muncesc în fiecare zi. Deși au existat promisiuni încă de pe vremea fostei conduceri că piața se va moderniza, se pare că nu s-a trecut nici până acum la fapte. Și unii constănțeni spun că au început să ocolească Piața Tomis III din cauza mizeriei și a mirosurilor greu de suportat.

Una dintre ușile de acces în Piața Tomis III a fost blocată de către municipalitate, susțin comercianții, pe motiv că mai mulți locatari s-au plâns de deranjul pe care oamenii îl fac atunci când tranzitează zona. De aproximativ patru luni ușa din spatele pieței este închisă, iar în timpul verii vânzătorii au fost nevoiți să îndure temperaturi de până la 50 de grade Celsius, spun aceștia. Singura lor calea de aerisire era această ușă și tot pe acolo comercianții își duceau resturile la ghena de gunoi. De cealaltă parte, autoritățile locale susțin că această măsură este doar una provizorie.

Au fost proteste astăzi în piața Tomis III din Constanța. Peste 70 de comercianți au manifestat împotriva autorităților locale, reclamând că le pun pe butuci afacerile. Tonetele în care își vindeau până nu demult fructele și legumele au fost închise pentru că nu respectă legislația în vigoare.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233